Simona Halep face următorul pas după divorț: își caută casă pentru a se muta în sudul Franței, unde locuiește și Patrick Mouratoglou! | EXCLUSIV

Simona Halep face următorul pas după divorț: își caută casă pentru a se muta în sudul Franței, unde locuiește și Patrick Mouratoglou! | EXCLUSIV
  • Publicat:

Imediat după ce a semnat cu Patrick Mouratoglou, la începutul lunii aprilie 2022, Simona Halep a luat o serie de decizii radicale în viața ei. În prima fază, a făcut ”curățenie” printre membrii care alcătuiau stafful ei, apoi i-a cerut divorțul soțului, Toni Iuruc (informație prezentată ÎN PREMIERĂ MONDIALĂ de PROSPORT), iar acum pare pregătită să facă și următorul pas: să se mute cu totul în sudul Franței, acolo unde – coincidență sau nu – locuiește și antrenorul ei.

Surse apropiate tenismenei ne-au mărturisit că Simona a vizionat deja mai multe vile în zona Nisa – Monte Carlo cu mama ei, Tania.

Împreună cu cele două, a fost la vizionări și o notăriță, soția unui văr al lui Toni Iuruc. Sportiva a căutat inițial să cumpere o vilă mai aproape de Biot (localitate în departamentul Alpes-Maritimes din sud-estul Franței), unde se găsește Academia de Tenis Mouratoglou (ATM), dar s-a reorientat către Sophia Antipolis (mai aproape de Nisa).

Simona Halep face următorul pas: rezident cu taxe zero la Monaco! Urmează sfatul lui Ion Țiriac?

Aceleași surse susțin că mutarea Simonei ar avea legătură nu doar cu Mouratoglou (cu care are o relație ce pare mai mult decât apropiată / DETALII AICI!), ci și cu varianta pe care i-a propus-o de mai mult timp Ion Țiriac: rezidență în Monte Carlo cu condiția sa demonstreze că locuiește 180 de zile pe an în Principatul Monaco, asta pentru a avea taxe zero pe venit.

Pe de altă parte, după ce s-ar muta în Monaco, Simona Halep nu exclude nici posibilitatea ca ea să solicite și cetățenia franceză. Sursele noastre arată că investiția imobiliară pe care Simona Halep are de gând să o facă este și una care ar ajuta-o pe termen lung în ce privește colaborarea cu academia lui Mouratoglou.

Proprietățile vizate de Halep se află chiar între Monte Carlo și Biot, în zona Vilfranche sur Mer-Eze-Cap d’Ail. De aici s-ar face doar un sfert de oră cu mașina până la academie.

În această ultimă zonă tampon poate să facă antrenamente chiar și la Monte Carlo County Club, arena unde casa princiară monegască organizează de aproape 100 de ani turnee de tenis.

Simona Halep a divorțat de Toni Iuruc

Pe plan personal, Simona nu traversează o perioadă bună. Ea a divorțat de Toni Iuruc, la mai puțin de un an de când relația era oficializată.

Unul dintre motivele despărțirii poate fi și legătura prea apropiată dintre Simona Halep și antrenorul său, Patrick Mouratoglou, așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×